2011
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Ani: 2006 2007 2008 2009 2010 | 2011 (MMXI) | 2012 2013 2014 2015 2016 |
|
| Decenii: Anii 1970 Anii 1980 Anii 1990 - Anii 2000 - Anii 2010 Anii 2020 Anii 2030 |
|
| Secole: Secolul XX - Secolul XXI - Secolul XXII Cronologie tematică: 2011 în lume: |
|
Anul 2011 (MMXI) a fost un an comun al calendarului gregorian. Îi corespund anii 5771 – 5772 ai Calendarului ebraic. A fost desemnat:
- Anul Internațional al Pădurilor
- Anul Internațional al Chimiei
- Anul Internațional al Persoanelor de Origine Africană [1]
- Anul European al Voluntariatului
- Anul orașelor Turku și Tallinn numite Capitale Europene ale Culturii.
Cuprins
Evenimente[modificare | modificare sursă]
Ianuarie[modificare | modificare sursă]
- 1 ianuarie: Ungaria preia de la Belgia președinția Consiliului Uniunii Europene.
- 1 ianuarie: Estonia adoptă moneda euro renunțând la coroana estoniană.
- 4 ianuarie: O eclipsă solară parțială a fost vizibilă în Europa de nord și în Europa de Est.
- 4 ianuarie: Canadianca Kathryn Gray în vârstă de 10 ani devine cea mai tânără persoană care a descoperit o supernovă.[2]
- 8 ianuarie: Un incident armat care a avut loc într-un supermarket din Tucson, statul american Arizona, a dus la moartea a șase persoane și rănirea altor 14. Gabrielle Giffords, membră a Congresului SUA, a fost rănită grav în incident.
- 9 ianuarie: Referendum pentru independență în Sudanul de Sud. Rata de participare a fost de 96%.[3]
- 9 ianuarie: În apropiere de orașul Orumiyeh, în nord-vestul Iranului, are loc un accident aviatic al companiei naționale Iran Air. Potrivit bilanțului poliției cel puțin 77 de persoane au murit, 26 au fost rănite și una este dată dispărută.[4]
- 10 ianuarie: NASA a anunțat că a descoperit cu ajutorul telescopului spațial Kepler prima exoplanetă ce are o mărime apropiată de cea a Terrei.
- 13-30 ianuarie: A început Campionatul Mondial de Handbal Masculin din Suedia.
- 14 ianuarie: La Bruxelles au avut loc discuții pentru adoptarea raportului tehnic privind aderarea României la spațiul Schengen. Franța a fost singura țară care a cerut timp suplimentar pentru studierea dosarului României privind Sistemul de Informații Schengen,[5] însă ulterior nu a cerut nici o lămurire României în termenul legal (20 ianuarie).[6]
- 15 ianuarie: Începând cu acest an, de ziua poetului Mihai Eminescu, în România va fi sărbătorită "Ziua Culturii Naționale", în urma unei legi promulgate la 6 decembrie 2010.
- 15 ianuarie: Zine El Abidine Ben Ali a fost înlăturat definitiv de la președinția Tunisiei, unde Consiliul Constituțional a declarat funcția vacantă și l-a numit pe președintele Parlamentului șef de stat interimar, în conformitate cu prevederile Constituției.[7]
- 16 ianuarie: A avut loc cea de-a 68-a ediție a Premiilor Globul de Aur.
- 24 ianuarie: Cel puțin 35 de persoane au fost ucise și mai mult de 100 rănite într-o explozie la Aeroportul Internațional Domodedovo din Moscova.[8]
- 26 ianuarie: Mii de egipteni se alătură protestelor antiguvernamentale după o campanie pe internet inspirată de revolta tunisiană recentă.
Februarie[modificare | modificare sursă]
- 2 februarie: Din cauza tulburărilor politice din țară, președintele egiptean Hosni Mubarak a anunțat că nu va candida la alegerile electorale din septembrie.
- 2 februarie: Guvernul sudanez, în prima sa reacție oficială după rezultatele preliminare care au indicat un vot în favoarea independenței sudul Sudanului, este de acord să accepte rezultatele; Vice-președintele Ali Osman Taha spune că guvernul intenționează "să urmeze o politică de relații de bună vecinătate cu sudul".
- 4 februarie: Cairo: Protestatarii antiguvernamentali au demonstrat împotriva regimului Mubarak în Piața Tahrir (Libertății) în a unsprezecea zi de proteste (numită "Vinerea plecării").[9]
- 7 februarie: Rezultatele oficiale ale referendumului independenței Sudanului de Sud arată că aproape 99% dintre alegători au ales să devină independenți.[10]
- 11 februarie: Din cauza protestelor din Egipt, președintele egiptean Hosni Mubarak a demisionat.
- 13 februarie: A avut loc a 53-a ediție a Premiilor Grammy la Staples Center, Los Angeles. Lady Antebellum a câștigat 5 premii, iar Lady Gaga - la categoriile "Best Female Pop Vocal Performance" pentru melodia "Bad Romance", "Best Pop Vocal Album" pentru albumul "The Fame Monster" și "Best Short From Music Video" pentru "Bad Romance", David Frost, Jay-Z, John Legend au câștigat 3 premii fiecare.
- 15 februarie: Începutul seriei de proteste și confruntări din Libia împotriva lui Muammar Gaddafi, care conduce Libia de 42 de ani.
- 15 februarie: Primul ministru italian Silvio Berlusconi este acuzat de plată pentru sex cu o minoră și abuz de putere în așa numitul "scandal Rubygate".[11]
- 27 februarie: A 83-a ediție a premiilor Oscar. Filmul The King's Speech este marele câștigător al ediției cu patru premii Oscar inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun actor pentru Colin Firth.
- 28 februarie: Iranul amenință cu boicotarea Jocurilor Olimpice de vară din 2012 din cauza logo-ul oficial al competiției; potrivit guvernului de la Teheran, simbolurile din logo pot fi rearanjate formând cuvântul "Zion", termen biblic ce se referă la Ierusalim.[12]
Martie[modificare | modificare sursă]
- 2 martie: Papa Benedict al XVI-lea îi exonerează pe evrei pentru responsabilitatea morții lui Iisus Hristos în cartea sa Iisus din Nazareth.[13]
- 9 martie: Alertă de tsunami după un cutremur cu magnitudinea de 7,2 preodus în Japonia, în regiunea insulei Honshu.
- 11 martie: Un cutremur cu magnitudine 9 grade pe scara Richter și cu epicentrul în oceanul Pacific, a lovit orașului Sendai, aflat pe coasta de est a Japoniei. Seismul a fost urmat de numeroase replici de peste 6 grade și a declanșat un tsunami de peste 10 metri. A fost cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în Japonia.[14]
- 12 martie: O explozie se aude la Centrala Nucleară de la Fukushima 1; patru muncitori sunt răniți și locuitorii zonei avertizați de scurgeri de radiații.[15][16]
- 13 martie: O altă explozie, de data asta la reactorul 3, are loc la Fukushima; trei muncitori sunt răniți și șapte sunt dispăruți.[17][18]
- 14 martie: A treia explozie are loc la reactorul 2 al centralei nucleare de la Fukushima. Magnitudinea cutremurului este reevaluată de la 8,9 la 9, acesta devenind al patrulea cel mai puternic cutremur din lume înregistrat după 1900.
- 15 martie: Reactorul 4 de la Fukushima a luat foc. Purtătorul de cuvânt al guvernului japonez a anunțat că răcirea reactoarelor 5 și 6 pare să nu funcționeze bine, după ce sistemul de răcire al tuturor celorlalte patru reactoare ale centralei a fost afectat de cutremurul din 11 martie și de tsunami. Guvernul a cerut populației aflate pe o rază de 30 de km în jurul centralei să rămână în case.
- 15 martie: Regele Bahrainului, Hamad bin Isa Al Khalifa, declară stare de urgență timp de trei luni în urma protestelor din Bahrain din 2011.
- 15 martie: Izbucneste Războiul Civil Sirian in urma protestelor impotriva regimului Assad.
- 16 martie: Împăratul Japoniei, Akihito, a avut prima ieșire publică de la cutremurul din 11 martie, într-un discurs televizat calificat drept "fără precedent" de Agenția Reuters. Suveranul nipon s-a declarat profund îngrijorat în legătură cu criza cu care se confruntă țara sa în urma seismului și a tsunami-ului și a cerut solidaritate. Un nou incendiu izbucnește la reactorul 4 al centralei Fukushima.
- 17 martie: Patru elicoptere ale armatei japoneze au început să toarne apă pe reactorul 3 al centralei nucleare de la Fukushima ca să răcească barele de combustibil supraîncălzit.[19] Agenția Internațională pentru Energia Atomică a afirmat că situația centralei nucleare rămâne foarte serioasă, dar nici o înrăutațire majoră nu a intervenit. Bilanțul oficial provizoriu al cutremurului și a valului seismic: 5.321 de decese și 9.329 de dispăruți.[20]
- 17 martie: În timp ce cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU urmează să voteze un proiect de rezoluție care prevede măsuri militare pentru protejarea civililor din Libia, purtătorul de cuvânt al Ministrul libian al Apărării declară că "orice operațiune militară străină împotriva Libiei va expune pericolului tot traficul aerian și maritim din Mediterana".[21]
- 18 martie: Sonda spațială Messenger de la NASA a devenit prima navă spațială care orbitează planeta Mercur.
- 19 martie: Avioanele franceze au efectuat patru raiduri aeriene în Libia, distrugând mai multe blindate ale forțelor loiale colonelului Muammar Gaddafi. Statele Unite și Marea Britanie au lansat un prim val de circa 110 rachete de croazieră Tomahawk asupra unor obiective din Libia.[22]
- 25 martie: O nouă acumulare de apă puternic contaminată a fost descoperită în subsolul clădirii de la turbina reactorului numărul 1 de la Fukushima. Bilanțul oficial provizoriu al cutremurului și a valului seismic din Japonia: 10.000 de decese și 17.053 de dispăruți.[23]
- 28 martie: A 5-a ediție a Premiilor Gopo.
- 30 martie: Nivel de radiație crescut într-un sat situat la 40 de km de Fukushima, în afara zonei de excludere.[24]
Aprilie[modificare | modificare sursă]
29 aprilie: Căsătoria Prințul William cu Kate Middleton.
- 3 aprilie: Bilanțul oficial provizoriu al cutremurului și a valului seismic din Japonia: 11.938 de decese și 15.748 de dispăruți.[25] TEPCO încearcă să elimine apa cu nivel înalt de radioactivitate, din care o parte s-a deversat deja în ocean, printr-o breșă de 20 de centimetri produsă într-un bazin legat de reactorul 2.
- 7 aprilie: Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 care a lovit coasta de nord est a Japoniei a dus la decesul a două persoane și rănirea a 100 de oameni. Cutremurul a fost identificat ca o replică a cutremurului din 11 martie.[26]
- 7 aprilie: Un român a câștigat la licitația de la Paris un set de manuscrise și documente ale lui Emil Cioran cu 405.000 de euro fără taxe.[27]
- 11 aprilie: Intră în vigoare în Franța legea care interzice purtarea articolelor vestimentare care ascund fața femeilor în locurile publice. Franța este a doua țară europeană după Belgia care aplică o astfel de interdicție.[28]
- 12 aprilie: Agenția japoneză de energie atomică a decis ridicarea gradului de gravitate al accidentului nuclear de la Fukushima Daiichi de la 5 la 7, nivel maxim pe scara internațională a accidentelor nucleare (INES), la fel ca și catastrofa de la Cernobîl din 1986.[29]
- 18 aprilie: A 19-a ediție a premiilor UNITER.
- 19 aprilie: Fidel Castro, care a condus Cuba timp de 49 de ani, până când s-a retras în 2008, din cauza problemelor de sănătate, a demisionat oficial din postul de secretar general al Partidului Comunist din Cuba. Noul secretar general a devenit fratele său, Raul Castro.
- 22 aprilie: Fregata Regele Ferdinand a plecat din Constanța în operațiunea NATO "Unified Protector" de impunere a unui embargo privind armele împotriva Libiei. Este pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial când forțele navale române sunt angrenate într-o misiune reală de luptă.[30]
- 29 aprilie: Căsătoria Prințului William de Wales cu Kate Middleton.
Mai[modificare | modificare sursă]
- 1 mai: A avut loc beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea.
- 1 mai: Președintele american Barack Obama anunță că Osama bin Laden, fondatorul și liderul grupării Al-Qaeda, a fost ucis în timpul unei operațiuni militare americane în Pakistan.
- 11 mai: A avut loc un dublu cutremur în Spania. Au murit cel puțin 10 persoane, iar 40 au fost rănite.[31]
- 14 mai: A avut loc finala Concursului Muzical Eurovision 2011 în Düsseldorf, Germania.
- 22 mai: A erupt vulcanul Grimstovn din Islanda.
- 26 mai: Fostul comandant șef al armatei Republicii Srpska Ratko Mladić căutat pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității a fost arestat în Serbia.
- 27 mai: A început la Sibiu Festivalul Internațional de Teatru.
Iunie[modificare | modificare sursă]
- 11 iunie: S-a încheiat cea de-a 48-a ediție a Turului României. Ediția a fost câștigată de Andrei Nechita.
- 12 iunie: S-a încheiat cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
- 20 iunie: Președintele tunisian Zine El Abidine Ben Ali și soția acestuia au fost condamnați în contumacie la pedepse de 35 de ani de închisoare și amenzi în valoare de 45 de milioane de euro pentru deturnare de fonduri. Procesul s-a ținut in absenta.
- 20 iunie: Sudanul de Nord și Sudanul de Sud semnează un pact pentru demilitarizarea regiunii disputate Abyei și pentru a permite prezența forțelor etiopiene de menținere a păcii.
Proteste de amploare în Atena
- 21 iunie: Un pinguin imperial este reperat pe o plaja din Noua Zeelandă, pentru prima dată când acest lucru se întâmplă în 44 de ani.[32]
- 22 iunie: Câțiva experți în artă de la Muzeul Van Gogh din Amsterdam au concluzionat într-un studiu de peste 600 de pagini că tabloul "Autoportret" al pictorului Vincent van Gogh reprezintă, de fapt, un portret al fratelui artistului, Theo.[33]
- 27 iunie: Parlamentul Greciei a început dezbaterea privind măsuri de austeritate nepopulare menite să evite amenințarea de faliment printr-un pachet de salvare de 78 de miliarde de euro.
- 27 iunie: Asteroidul 2011 MD a trecut pe deasupra Antarcticii, la o distanță de circa 12.000 de kilometri față de planeta noastră. El s-a aflat de circa 32 de ori mai aproape de Pământ decât Luna.
- 29 iunie: Proteste de amploare în Atena, Grecia după ce Parlamentul grec a adoptat un nou plan de austeritate pentru a face față crizei economice a țării.
Iulie[modificare | modificare sursă]
8 iulie: Ultima misiune a navetei spațiale Atlantis.
- 1 iulie: Polonia a preluat de la Ungaria președinția Consiliului Uniunii Europene.
- 1 iulie: Albert al II-lea, Prinț de Monaco se căsătorește la palatul regal cu Charlene Wittstock, fostă înotătoare olimpică; Wittstock devine Prințesa Charlene.
- 6 iulie: Comitetul Internațional Olimpic a anunțat că Pyeongchang, Coreea de Sud va găzdui Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018.
- 8 iulie: La Centrul spațial Kennedy din Florida are loc lansarea navetei Atlantis, în cea de-a 135-a misiune a NASA în cadrul programului spațial american realizat cu ajutorul rachetelor. Este ultima navetă a NASA care zboară spre Stația Spațială Internațională.
- 9 iulie: Sudanul de Sud și-a câștigat independența față de Sudan, în urma referendumului din ianuarie.
- 14 iulie: Planeta Neptun, cea mai îndepărtată planetă de Soare, și-a finalizat prima orbită completă de când a fost descoperită în 1846.[34]
- 19 iulie: Echipa feminină de spadă a României a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de scrimă de la Sheffield după ce a învins în finală echipa Rusiei cu scorul 45-31.
- 20 iulie: ONU declară foamete în două regiuni din sudul Somaliei, după cea mai gravă secetă din ultimii 50 de ani.
- 21 iulie: Reprezentanții NASA au anunțat că Telescopul spațial Hubble a descoperit al patrulea satelit care orbitează în jurul planetei pitice Pluto.
- 21 iulie: Naveta spațială Atlantis a aterizat pentru ultima dată la Centrul Spațial Kennedy, punând astfel capăt programului de navete spațiale NASA.
- 22 iulie: Două atacuri în Norvegia — un atac cu bombă în Oslo și un atac armat în Utøya a adus la uciderea a cel puțin 87 de oameni.
- 24 iulie: Rutierul Cadel Evans devine primul ciclist australian care câștigă Turul Franței.
August[modificare | modificare sursă]
- 2 august: Oamenii de știință francezi și ugandezi au descoperit craniul unei maimuțe vechi de 20 de milioane de ani în regiunea Karamoja din Uganda.
- 26 august: Oamenii de știință de la Universitatea de Tehnologie din Melbourne au anunțat că au descoperit o planetă numită J1719-143 făcută în întregime din diamant care orbitează în jurul unui pulsar.
- 28 august: Uraganul Irene a ajuns în New York. 8 persoane și-au pierdut viața și 1 milion au fost evacuați.
- 30 august: Un purtător de cuvânt al NATO a declarat că liderul libian fugar Muammar al-Gaddafi își menține o capacitate de comandă a trupelor care îi sunt loiale în țară.
- 30 august: Cabinetul fostului prim ministru al Japoniei, Naoto Kan, a demisionat în masă în urma alegerii lui Yoshihiko Noda ca noul prim ministru.
Septembrie[modificare | modificare sursă]
- 6 septembrie: A fost inaugurată Arena Națională din București cu un meci al echipei naționale de fotbal a României împotriva reprezentantei Franței.
- 7 septembrie: Avionul echipei profesioniste ruse de hockei, "Lokomotiv Yaroslavl", s-a prăbușit în Rusia. Cele 44 de persoane aflate la bord au murit, doar una a supraviețuit miraculos.
- 11 septembrie: În Statele Unite se comemorează 10 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001.
- 12 septembrie: Finala masculină a turneului de tenis U.S. Open este câștigată de Novak Djokovic iar cea feminină de Samantha Stosur.
- 13 septembrie: Președintele Traian Băsescu a început o vizită de lucru la Washington, în timpul căreia președintele României s-a întâlnit cu președintele Statelor Unite, Barack Obama și va fi semnat acordul privind scutul american antirachetă.
- 15 septembrie: Raportul UNICEF privind mortalitatea infantilă a indicat faptul că numărul de copii sub vârsta de cinci ani care mor a scăzut de la mai mult de 12 milioane în 1990 la 7,6 milioane în 2010.[35]
- 16 septembrie: Oamenii de știință de la NASA au anunțat că misiunea Kepler a descoperit prima planeta care orbitează doi sori. Planeta a fost poreclită de către oamenii de știință Tatooine, același nume pe care îl avea tărâmul natal al personajului Luke Skywalker din Star Wars.[36][37]
- 17 septembrie: Se redeschide muzeul “Grigore Antipa” după mai mult de doi ani de lucrări de modernizare.
- 22 septembrie: În cadrul Consiliul JAI pe tema aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, Olanda și Finlanda au votat negativ.
- 22 septembrie: Cercetătorii de la CERN afiliați experimentului Opera au anunțat că rezultate experimentale par să demonstreze că neutrinii depășesc viteza luminii.
- 23 septembrie: Președintele Autorității Naționale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a înaintat o cerere Națiunilor Unite pentru recunoașterea unui stat palestinian pe baza frontierelor din 1967, incluzând Cisiordania, fâșia Gaza și Ierusalimul de est drept capitală.
- 25 septembrie: Regele Abdullah al Arabiei Saudite a anunțat că femeile vor avea drept de vot și de a candida la alegerile municipale, precum și cel de a intra în Majlis al-Shura, un consiliu consultativ ai cărui membri sunt desemnați. Este prima dată când femeile saudite primesc drept de vot și de a fi alese într-un scrutin în acest regat ultraconservator, unde sunt organizate doar alegeri municipale.
- 25 septembrie: Tenismenul german Florian Mayer a câștigat a 16-a ediție a turneului de tenis Open România și primul său turneu de tenis. În competiția de simplu, nici un jucător din România nu a atins faza sferturilor de finală, în vreme ce perechea de dublu - formată din Horia Tecău și suedezul Robert Lindstedt și cotată cu prima șansă la câștigarea turneului - a ratat calificarea în semifinale. Întrecerea de dublu a fost câștigată de italienii Daniele Bracciali și Potito Starace (favoriții numărul 3).
- 26 septembrie: CSAT a decis retragerea celor 178 de jandarmi și polițiști români din Kosovo, odată cu terminarea turului de serviciu, programată pentru luna decembrie.
- 28 septembrie: Avionul supersonic românesc IAR-111 Excelsior a fost testat cu succes deasupra Mării Negre.[38]
- 29 septembrie: Primul modul al viitoarei stații spațiale chineze, modulul Tiangong 1, a fost lansat cu succes de la Centrul de Lansare a sateliților Jiuquan din nord-vestul Chinei.
Octombrie[modificare | modificare sursă]
- 11 octombrie: Fostul prim ministru ucrainean, Iulia Timoșenko, a fost condamnată la șapte ani de închisoare pentru abuz de putere după ce a fost găsită vinovată de semnarea în 2009, fără autorizarea guvernului pe care îl conducea, acorduri cu Rusia în domeniul gazelor, considerate defavorabile Ucrainei.
- 16 octombrie: După încheierea Campionatului Mondial de Gimnastică de la Tokyo, delegația României nu obține nici o medalie, situație care s-a mai petrecut în istorie în urmă cu 30 de ani, la CM de la Moscova din 1981. Echipa feminină s-a clasat pe locul 4 iar cea masculină pe locul 8.
- 19 octombrie: Parlamentul elen a aprobat, în principiu, continuarea măsurilor de austeritate în proteste de stradă violente la Atena, pe fondul agravării crizei economice din Grecia.
- 20 octombrie: Fostul lider libian Muammar Gaddafi a murit la puțin timp după capturarea sa de către forțele Consiliului Național de Tranziție de la Tripoli.
- 25 octombrie: Mihai I al României a împlinit 90 de ani și a ținut un discurs în fața Parlamentului.
- 25 octombrie: Observațiile telescopului spațial indică faptul că supernova RCW 86, observată prima dată de astronomii chinezi în anul 185 d.Hr., s-a extins într-un ritm fără precedent ca urmare a formării unui vid, o "cavitate" în jurul acesteia, golită de gaze și de praf și formată în primele stadii ale morții stelei. Expansiunea rapidă a supernovei a fost anterior unul dintre cele mai persistente mistere ale astronomiei.[39]
- 28 octombrie: Teatrul Balșoi din Moscova s-a redeschis după o pauză de șase ani, cât au durat lucrările de reconstrucție menite să redea instituției luxul său imperial și acustica de odinioară.
- 31 octombrie: Departamentul pentru probleme economice și sociale al ONU a estimat că populația lumii va atinge în această zi șapte miliarde de oameni.[40]
- 31 octombrie: UNESCO a devenit prima agenție ONU care a admis Palestina ca stat membru cu drepturi depline.
Noiembrie[modificare | modificare sursă]
- 1 noiembrie: Institutul Național de Statistică din România a anunțat că s-a încheiat recensământul populației în data de 31 octombrie la ora 24:00. INS va publica datele provizorii privind populația stabilă la sfârșitul lunii ianuarie 2012, iar datele preliminare în perioada aprilie-mai 2012.
- 4 noiembrie: Programul Marte-500: Șase astronauți, care au simulat timp de 520 de zile o călătorie spre Marte, închiși într-o replică a unei navete spațiale aflate într-un laborator din Moscova, au "revenit" pe Terra.
- 8 noiembrie: Asteroridul YU55 cu un diametru de aproximativ 400 de metri s-a aflat la o distanță de aproximativ 323.469 de kilometri față de Pământ, fiind pentru prima dată în ultimii 35 de ani când un corp cosmic atât de mare trece așa de aproape de Terra.
- 11 noiembrie: Lucas Papademos depune jurământul ca noul prim ministru al Greciei.
- 12 noiembrie: Silvio Berlusconi a demisionat din funcția de prim ministru al Italiei după adoptarea de către Parlament a măsurilor de austeritate solicitate de Uniunea Europeană. Vestea a fost primită cu aplauze la Roma.
- 13 noiembrie: Comisia Națională de Arbitraj și Integritate Morală a PSD a luat decizia de a propune PSD excluderea lui Mircea Geoană din partid. El va fi exclus la 22 decembrie în cadrul ședinței Comitetului Executiv al PSD.
- 22 noiembrie: Prima specie de orhidee (bulbophyllum nocturnum) care înflorește noaptea, singura cunoscută din lume până în prezent, a fost descoperită de un botanist olandez, pe Insula Noua Britanie din apropiere de Papua Noua Guinee.
- 26 noiembrie: NASA lansează Mars Science Laboratory, un laborator mobil numit Curiosity - un rover marțian cu greutatea de o tonă, înzestrat cu mai multe echipamente științifice decât orice vehicul trimis până acum spre vreo altă planetă.
- 30 noiembrie: Laurent Gbagbo, fost președinte al Côte d'Ivoire, a fost extrădat în Olanda unde se va desfășura procesul său la Curtea Penală Internațională. Este acuzat pentru rolul său din al Doilea Război Civil Ivorian.
Decembrie[modificare | modificare sursă]
- 3-16 decembrie: Campionatul Mondial de Handbal Feminin din Brazilia.
- 11 decembrie: Fostul dictator panamez Manuel Noriega a fost extrădat din Franța și s-a întors în Panama unde a fost condus la închisoare cu măsuri de securitate impresionante. Condamnat în Panama la 60 de ani de închisoare pentru asasinarea opozanților săi, a petrecut 20 de ani în închisorile americană și franceză pentru trafic de droguri și spălare de bani.
- 14 decembrie: Tablou "În iatac" al lui Nicolae Tonitza a fost vândut pentru suma record de 290.000 de euro.
- 16 decembrie: Rusia a fost acceptată în Organizația Mondială a Comerțului, după 18 ani de negocieri.
- 16 decembrie: SUA transferă Irakului ultima bază militară de care dispuneau în această țară. Până la sfârșitul anului, cei 4.000 de militari americani care mai sunt prezenți în Irak vor părăsi țara.
- 19 decembrie: Televiziunea din Coreea de Nord a anunțat moartea comandantului suprem Kim Jong-il care a survenit la 17 decembrie. S-a decretat doliu național până în 28 decembrie, când va fi înmormântat.
- 23 decembrie: Lideri din întreaga lume au participat la funerariile fostului președinte al Cehiei și dizidentului Václav Havel.
- 24 decembrie: Presa din Coreea de Nord îl numește pe Kim Jong-un - fiul ultimului lider coreean Kim Jong-il - "comandant suprem".
Nașteri[modificare | modificare sursă]
- 8 ianuarie: Prințul Vincent al Danemarcei, al treilea copil al Prințului Moștenitor Frederik al Danemarcei
- 8 ianuarie: Prințesa Josephine a Danemarcei, al patrulea copil al Prințului Moștenitor Frederik al Danemarcei
Decese[modificare | modificare sursă]
Ianuarie[modificare | modificare sursă]
- 1 ianuarie: Marin Constantin, fondator al Corului Național de Cameră Madrigal (n. 1925)
- 1 ianuarie: Flemming Jørgensen, cântăreț și actor danez (n. 1947)
- 2 ianuarie: Anne Francis, actriță americană (n. 1930)
- 3 ianuarie: Dumitru Titus Popa, jurnalist român (n. 1940)
- 4 ianuarie: Mohamed Bouazizi, negustor de zarzavaturi din Tunisia (n. 1984)
- 4 ianuarie: Salmaan Taseer, om de afaceri și politician pakistanez (n. 1946)
- 4 ianuarie: Gerry Rafferty, muzician scoțian (n.1947)
- 9 ianuarie: Liana Alexandra, compozitor și profesor român (n. 1947)
- 11 ianuarie: Audrey Lawson-Johnston, ultima supravietuitoare a scufundari lui RMS Lusitania (n. 1915)
- 15 ianuarie: Vladimir Eremciuc, deputat moldovean (n. 1951)
- 16 ianuarie: Ivan Deneș, scriitor, jurnalist, traducător, politician comunist, apoi de extremă dreapta (n. 1928)
- 18 ianuarie: Cristian Pațurcă, cântăreț și compozitor român (n. 1964)
- 19 ianuarie: Mihai Ionescu, fost fotbalist român (n. 1936)
- 23 ianuarie: Jack LaLanne, antrenor de fitnes, gazdă TV, inventator, antreprenor american (n. 1914)
- 24 ianuarie: Bernd Eichinger, producător de film german (n. 1949)
- 27 ianuarie: Liana Dumitrescu, politician român (n. 1973)
- 29 ianuarie: Ian Abdulla, artist contemporan australian (n. 1947)
- 30 ianuarie: John Barry, compozitor de muzică de film (n. 1933)
- 31 ianuarie: Bartolomeu Anania, mitropolit al Clujului (n. 1921)
Februarie[modificare | modificare sursă]
- 1 februarie: Husik Santurian, episcop armean (n. 1920)
- 4 februarie: Vasile Paraschiv, deținut politic român (n. 1928)
- 6 februarie: Gary Moore, chitarist irlandez (n. 1952)
- 9 februarie: Andrzej Przybielski, trompetist polonez de muzică jazz (n. 1944)
- 11 februarie: Bad News Brown, muzician canadian (n. 1977)
- 12 februarie: Sofia Cosma, Muzician român (n. 1914)
- 12 februarie: Peter Alexander, actor austriac (n. 1926)
- 16 februarie: Len Lesser, actor american (n. 1922)
- 16 februarie: Justinas Marcinkevičius, poet lituanian (n. 1930)
- 21 februarie: Petru Pițuc, inginer român (n. 1931)
- 21 februarie: Constantin Antip, istoric român (n. 1925)
- 22 februarie: Ion Hobana, scriitor SF român (n. 1931)
- 27 februarie: Amparo Muñoz, actriță spaniolă (n. 1954)
- 28 februarie: Annie Girardot, actriță franceză (n. 1931)
- 28 februarie: Jane Russell, actriță americană (n. 1921)
Martie[modificare | modificare sursă]
- 1 martie : Ion Monea, pugilist român (n. 1940)
- 1 martie : John Michael Lounge, astronaut american (n. 1946)
- 1 martie : Nicolae Botnariuc, zoolog și biolog român (n. 1915)
- 6 martie: Agnes-Marie Grisebach, scriitoare germană (n. 1913)
- 8 martie: Marcu Botzan, agronom român (n. 1913)
- 15 martie: Nate Dogg, rapper american (n. 1969)
- 16 martie: Abdikadir Yusuf Aar, militant senior în Al-Shabab somalian (n. 1970)
- 17 martie: Romul Munteanu, critic, istoric literar și editor român (n. 1926)
- 17 martie: Michael Gough, actor britanic (n. 1916)
- 18 martie: Warren Christopher, diplomat și politician american (n. 1925)
- 19 martie: Knut, urs polar (n. 2006)
- 21 martie: Nikolai Andrianov, gimnast sovietic (n. 1952)
- 23 martie: Elizabeth Taylor , actriță americană (n. 1932)
- 23 martie: Teodor Negoiță, explorator român (n. 1947)
- 26 martie: Roger Abbott, Actor de comedie Sketch canadian (n. 1946)
- 26 martie: Ioan Grigorescu, scriitor român (n. 1930)
- 28 martie: Supyan Abdullayev, comandat cecen (n. 1956)
- 29 martie: José Alencar, fost președinte al Braziliei (n. 1931)
- 31 martie: Shaul Carmel, evreu român (n. 1937)
Aprilie[modificare | modificare sursă]
- 5 aprilie: Baruch Samuel Blumberg, doctor american, laureat al Premiului Nobel pe 1976 (n. 1925)
- 7 aprilie: Victor Surdu, om politic român (n. 1947)
- 8 aprilie: Alex. Leo Șerban, critic de film român (n. 1959)
- 8 aprilie: Hedda Sterne, artistă de origine română (n. 1910)
- 9 aprilie: Sidney Lumet, regizor și scenarist american (n. 1924)
- 12 aprilie: Ioan Șișeștean, episcop român (n. 1936)
- 12 aprilie: Ioan M. Anton, inginer român (n. 1924)
- 14 aprilie: William Lipscomb, chimist american, laureat al Premiului Nobel (n. 1919)
- 18 aprilie: Olubayo Adefemi, fotbalist nigerian (n. 1985)
- 21 aprilie: Liviu Alexandru Mera, deputat român 1996-2000 (n. 1936)
- 21 aprilie: Yoshiko Tanaka, actriță japoneză (n. 1956)
- 23 aprilie: Mohammad Abdus Sattar, fotbalist indian (n. 1925)
- 24 aprilie: Sathya Sai Baba, mistic indian (n. 1926)
- 30 aprilie: Ernesto Sábato, scriitor argentinian (n. 1911)
Mai[modificare | modificare sursă]
- 1 mai: Osama bin Laden, liderul și capul al-Qaidei, recunoscută la nivel mondial ca cea mai mare organizație teroristă din lume (n. 1957)
- 2 mai: Leonid Abalkin, economist rus (n. 1930)
- 3 mai: Karl-Günther Bechem, pilot german de Formula 1 (n. 1921)
- 4 mai: Saiyid Amir Hasan Abidi, academician indian (n. 1919)
- 4 mai: Frans Sammut, romancier și un scriitor maltez (n. 1945)
- 5 mai: Claude Choules, ultimul veteran al Primului Război Mondial (n. 1901)
- 7 mai: Dumitru Branc, primar al municipiului Arad (n. 1952)
- 7 mai: Willard Boyle, fizician american (n. 1924)
- 8 mai: George Guțiu, cleric român (n. 1924)
- 9 mai: Gheorghe Ene, jurnalist român (n. 1950)
- 9 mai: Wouter Weylandt, ciclist belgian (n. 1984)
- 14 mai: Birgitta Trotzig, Scriitoare și critic literar suedez (n. 1929)
- 14 mai: Gheorghe Mihăilă, lingvist și filolog român (n. 1930)
- 16 mai: Edward Hardwicke, Actor englez (n. 1932)
- 16 mai: Serghei Covaliov, canoist român (n. 1944)
- 18 mai: Seiseki Abe, aikidokan japonez (n. 1915)
- 18 mai: Mircea Horia Simionescu, prozator, publicist și eseist român (n. 1928)
- 20 mai: Randy Savage, wrestler american (n. 1952)
- 22 mai: Alexandru Ene I, fotbalist român (n. 1928)
- 24 mai: Fănuș Neagu, scriitor român (n. 1932)
- 25 mai: Ion Sălișteanu, pictor român (n. 1929)
- 29 mai: Ferenc Mádl, președintele al ungariei (n. 1931)
Iunie[modificare | modificare sursă]
- iunie: Iuliu Șamșudan, politician și profesor român (n. 1945)
- 3 iunie: John Henry Johnson, fotbalist american (n. 1929)
- 4 iunie: Dimi Mint Abba, cântăreț mauritanian (n. 1958)
- 5 iunie: Leon Botha, pictor și interpret de muzică sud-african (n. 1985)
- 7 iunie: Mircea Iorgulescu, critic, istoric și eseist literar român (n. 1943)
- 8 iunie: Anatole Abragam, fizician francez (n. 1914)
- 9 iunie: Sergiu Mihail Tofan, deputat român (n. 1959)
- 12 iunie: Laura Ziskin, producătoare de film american (n. 1950)
- 15 iunie: Mircea N. Sabău, fizician și profesor român (n. 1934)
- 18 iunie: Elena Bonner, militantă pentru drepturile omului (n. 1923)
- 18 iunie: Frederick Chiluba, al doilea președinte al Zambiei (n. 1943)
- 19 iunie: Paul Mocanu (actor), actor român (n. 1924)
- 23 iunie: Peter Falk, actor american (n. 1927)
- 23 iunie: Dennis Marshall, fotbalist costa rican (n. 1985])
- 24 iunie: Tomislav Ivić, fotbalist și anttrenor iugoslav (n. 1933)
- 25 iunie: Martin H. Greenberg, scriitor american de SF (n. 1941)
- 28 iunie: Angélico Vieira, actor și cântăreț portughez (n. 1982)
- 30 iunie: Jimmy Roselli, cântăreț american (n. 1925)
Iulie[modificare | modificare sursă]
- 4 iulie: Șerban Cantacuzino (actor), actor român (n. 1941)
- 4 iulie: Otto von Habsburg, ultimul prinț moștenitor al Austro-Ungariei (n. 1912)
- 5 iulie: Vasile Movileanu, pictor moldovean (n. 1955)
- 7 iulie: Theodore Lux Feininger, fotograf american (n. 1910)
- 8 iulie: Emanuel Diaconescu, profesor român (n. 1944)
- 8 iulie: Betty Ford, soția președintelui american Gerald Ford (n. 1918)
- 11 iulie: Michael Charles Evans, episcop romano-catolic (n. 1951)
- 11 iulie: Tom Gehrels, astronom olandez (n. 1925)
- 13 iulie: Cornel Fugaru, compozitor, solist vocal și instrumentist român (n. 1940)
- 14 iulie: Dekha Ibrahim Abdi, activist somalez (n. 1964)
- 16 iulie: Cesare Mazzolari, episcop romano-catolic (n. 1937)
- 17 iulie: Ștefan Sameș, fotbalist român (n. 1951)
- 17 iulie:Taiji Sawada muzician (n. 1966)
- 19 iulie: William Leonard D’Mello, episcop romano-catolic (n. 1931)
- 19 iulie: Arsenie Papacioc, duhovnic ortodox român (n. 1914)
- 20 iulie: Lucian Freud, pictor britanic, nepotul psihanalistului Sigmund Freud (n. 1922)
- 21 iulie: Pedro Claro Meurice Estiú, episcop romano-catolic (n. 1932)
- 21 iulie: Mircea Ivănescu, poet, scriitor eseist și traducător român (n. 1931)
- 23 iulie: Amy Winehouse, cântăreață britanică (n. 1983)
- 24 iulie: Paul Marchand, teolog romano-catolic (n. 1937)
- 27 iulie: Francis John Spence, episcop romano-catolic (n. 1926)
August[modificare | modificare sursă]
- 2 august: Baruj Benacerraf, fiziolog și medic venezuelean laureat al Premiului Nobel pentru medicină sau fiziologie (n. 1920)
- 2 august: Victor Huci, pilot român (n. 1951)
- 3 august: Bubba Smith, fotbalist american (n. 1945)
- 3 august: Rosa del Conte, istoric literar, filolog, eminescolog, profesor universitar italian (n. 1907)
- 4 august: Hans Barth, scriitor de limbă germană și inginer român de origine germană (n. 1934)
- 5 august: Aziz Șaverșian, Bodybuilder, antrenor personal, celebritate pe internet, stripper și model australian (n. 1989)
- 6 august: Kuno Klötzer, fotbalist și antrenor german de fotbal (n. 1922)
- 7 august: Cornelius Elanjikal, episcop romano-catolic (n. 1918)
- 7 august: Joseph Candolfi, episcop romano-catolic (n. 1922)
- 8 august: Neal Abberley, cricket englez (n. 1944)
- 8 august: Federico Richter Fernandez-Prada, episcop romano-catolic (n. 1922)
- 9 august: Constantin Stan, prozator român (n. 1951)
- 12 august: Radu Bogdan, critic de artă (n. 1920)
- 15 august: Franz Freiherr von Hammerstein-Equord, teolog german (n. 1921)
- 22 august: Atiyah Abd al-Rahman, membru senior al Al-Qaida (n. 1970)
- 22 august: Viorica Bucur, critic de film (n. 1946)
- 24 august: Ákos Birtalan, fost ministru al mediului (n. 1962)
- 28 august: Dmitri Royster, episcop american (n. 1923)
- 30 august: Șerban Milcoveanu, medic român (n. 1911)
- 31 august: Paul Abisheganaden, dirijor singaporean (n. 1914)
Septembrie[modificare | modificare sursă]
- 1 septembrie: Alexandru Pesamosca doctor chirurg (n. 1930)
- 2 septembrie: Mircea-Dimitrie Rațiu, inginer și profesor român (n. 1923)
- 2 septembrie: Horst Kasner, teolog german (n. 1926)
- 6 septembrie: Arhiducele Felix de Austria (n. 1916)
- 10 septembrie: Cliff Robertson, actor american (n. 1925)
- 11 septembrie: Andy Whitfield, actor și model galez (n. 1972)
- 13 septembrie: Teodor Moraru, pictor român (n. 1938)
- 14 septembrie: Rudolf Ludwig Mössbauer, fizician german (n. 1929)
- 15 septembrie: Otakar Vávra, regizor ceh (n. 1911)
- 19 septembrie: Johnny Răducanu, contrabasist, pianist, compozitor român (n. 1931)
- 21 septembrie: Joe Abeywickrama, actor din Sri Lanka (n. 1927)
- 25 septembrie: Wangari Maathai, luptătoare africană pentru protecția mediului înconjurător și pentru drepturile femeilor (n. 1940)
- 27 septembrie: Imre Makovecz, arhitect maghiar (n. 1935)
- 27 septembrie: Adrian Făgețeanu, preot ortodocs român (n. 1912)
- 30 septembrie: Anwar al-Awlaki, militant extremist musulman american de origine yemenită. (n. 1971)
- 30 septembrie: Ralph Steinman, biolog și imunolog canadian, laureat al Premiului Nobel (n. 1943)
Octombrie[modificare | modificare sursă]
- 5 octombrie: Utilizator:Alin/Teste (n. 1955)
- 5 octombrie: Steve Jobs, om de afaceri american, fondator Apple (n. 1955)
- 7 octombrie: Ramiz Alia, fost președinte al Albaniei (n. 1925)
- 9 octombrie: Chauncey Hardy, baschetbalist american (n. 1988)
- 9 octombrie: Theodor Cosma, compozitor român (n. 1910)
- 11 octombrie: Ion Diaconescu, om politic român (n. 1917)
- 12 octombrie: Dennis Ritchie, creator al limbajului C și cocreator[41] al sistemului de operare UNIX (n. 1941)
- 13 octombrie: Oprea Vlase, antrenor de handbal român (n. 1927)
- 13 octombrie: Adina Caloenescu, pictor, grafician și gravor român (n. 1934)
- 18 octombrie: Paul Everac, dramaturg român (n. 1924)
- 20 octombrie: Muammar al-Gaddafi, fost lider libian (n. 1942)
- 21 octombrie: Sultan bin Abdul-Aziz Al Saud, prințul moștenitor al Arabiei Saudite (n. 1928)
- 22 octombrie: Corneliu Calboreanu, inginer de sunet român (n. 1943)
- 23 octombrie: Marco Simoncelli, pilot de curse italian (n. 1987)
- 23 octombrie: Herbert A. Hauptman, chimist american (n. 1917)
- 23 octombrie: John McCarthy, informatician și matematician american, inventator al Lispului (n. 1927)
- 24 octombrie: Liviu Ciulei, regizor român (n. 1923)
- 26 octombrie: Constantin Dospinescu, primar al municipiului Piatra Neamț (n. 1933)
- 31 octombrie: Flórián Albert, fotbalist maghiar (n. 1941)
Noiembrie[modificare | modificare sursă]
- noiembrie: Anders Ruuth, teolog evanghelic suedez (n. 1926)
- 4 noiembrie: Norman Foster Ramsey, fizician american (n. 1915)
- 4 noiembrie: Thomas Nägler, arheolog și istoric român (n. 1939)
- 5 noiembrie: Ștefania Stere, cântăreață română (n. 1929)
- 5 noiembrie: Damaskinos Papandreou (mitropolit al Elveției), Arhiepiscop ortodox și Mitropolit al Genevei (n. 1936)
- 7 noiembrie: Joe Frazier, campion mondial american de box la categoria grea (n. 1944)
- 10 noiembrie: Andrei Igorov, canoist român (n. 1939)
- 13 noiembrie: Nigel Abbott, politician australian (n. 1920)
- 21 noiembrie: Anne McCaffrey, scriitoare americană (n. 1926)
- 22 noiembrie: Elisabeta, Ducesă de Hohenberg (n. 1922)
- 22 noiembrie: Svetlana Allilueva, fiica lui Stalin (n. 1926)
- 22 noiembrie: Danielle Mitterrand, soția fostului președinte francez François Mitterrand (n. 1924)
- 23 noiembrie: Miron Rațiu, dirijor român (n. 1929)
- 25 noiembrie: Vasili Alexeiev, campion sovietic olimpic la haltere, categoria supergrea (n. 1942)
- 29 noiembrie: Patrice O'Neal, actor american (n. 1969)
- 29 noiembrie: Alexandru Tocilescu, regizor român de teatru (n. 1946)
Decembrie[modificare | modificare sursă]
- 1 decembrie: Solomon Abera, Jurnalist, prezentator de stiri, lucrător textile eritreean (n. 1968)
- 1 decembrie: Leon Volovici, evreu român (n. 1938)
- 1 decembrie: Andrei Blaier, regizor și scenarist român (n. 1933)
- 1 decembrie: Christa Wolf, scriitoare germană (n. 1929)
- 4 decembrie: Sócrates, fotbalist brazilian (n. 1954)
- 6 decembrie: Victor Dumbrăveanu, prozator român (n. 1946)
- 7 decembrie: Harry Morgan, actor american (n. 1915)
- 11 decembrie: Leonida Lari, publicistă, politiciană din Basarabia (n. 1949)
- 11 decembrie: Mihnea Gheorghiu, scriitor, traducător și cineast român (n. 1919)
- 12 decembrie: Mălina Olinescu, cântăreață română (n. 1974)
- 15 decembrie: Christopher Hitchens, scriitor englez (n. 1949)
- 16 decembrie: Ulf Aas, artist norvegian (n. 1919)
- 17 decembrie: Cesária Évora, cântăreață din Republica Capului Verde (n. 1941)
- 17 decembrie: Kim Jong-il, lider suprem al Coreei de Nord (n. 1941/1942)
- 18 decembrie: Vaclav Havel, fost președinte al Cehoslovaciei, iar apoi al Cehiei (n. 1936)
- 19 decembrie: Vasile Vatamanu, jurnalist și politician român (n. 1918)
- 19 decembrie: Mariana Șora, scriitoare și traducătoare română (n. 1917)
- 26 decembrie: Ion Bercea, medic veterinar român (n. 1930)
Dată necunoscută[modificare | modificare sursă]
- Victor Anagnoste, senator român (n. 1928)
- Camelia Beldie, chimistă română (n. 1930)
- Cornel Bosoi, violonist român (n. 1927)
- Vasile Năsturică, violonist român (n. 1946)
- Petroniu Tănase, preot ortodocs român (n. 1914)
- Sorin Simion, scriitor român de cărți științifico-fantastic (n. 1957)
- Syed Yasir Abbas, inginer aeronautic pakistanez (n. 1986)
- Tofig Abbasguliyev, lingvist azer (n. 1927)
Mari sărbători religioase[modificare | modificare sursă]
- 3 februarie: Anul Nou Chinezesc
- 24 aprilie: Paștele ortodox și catolic
- 26 noiembrie: Anul Nou Islamic
- 20 decembrie: Hanuka
- 25 decembrie: Crăciunul
Premii Nobel[modificare | modificare sursă]
- Medicină: Bruce Beutler, Jules Hoffmann și Ralph Steinman[42] pentru cercetările din domeniul sistemului imunitar.
- Fizică: Saul Perlmutter, Brian P. Schmidt și Adam G. Riess[42] pentru „descoperirea expansiunii accelerate a Universului prin observații asupra supernovelor îndepărtate”.
- Chimie: Daniel Shechtman[42] pentru descoperirea cvasicristalelor.
- Economie: Thomas Sargent și Christopher Sims pentru progresul înregistrat în cercetarea relațiilor dintre măsurile de politică economică și impactul lor asupra economiei reale.[43]
- Literatură: Tomas Tranströmer[44] pentru că „prin imaginile sale condensate, diafane, ne oferă un acces proaspăt la realitate.”
- Pace: Ellen Johnson Sirleaf, Leymah Gbowee și Tawakkul Karman pentru “lupta lor non-violentă în favoarea securității femeilor și pentru drepturile femeilor la o participare deplină la munca de construire a păcii”.[45]
| 2011 în alte calendare | |
|---|---|
| Ab urbe condita | 2764 |
| Calendarul armean | 1460 ԹՎ ՌՆԿ |
| Calendarul Bahá'í | 167 / 168 |
| Calendarul bengalez | 1417 / 1418 |
| Calendarul berber | 2961 |
| Calendarul bizantin | 7519 / 7520 |
| Calendarul budist | 2555 |
| Calendarul burmez | 1373 |
| Calendarul chinezesc | 4707 / 4708 |
| Calendarul coptic | 1727 / 1728 |
| Calendarul ebraic | 5771 / 5772 |
| Calendarul etiopian | 2003 / 2004 |
| Calendarul republican francez | CCXIX / CCXX 219 / 220 |
| Calendarul hindus | |
| Vikram Samvat | 2066 / 2067 |
| Shaka Samvat | 1933 / 1934 |
| Calendarul iranian | 1389 / 1390 |
| Calendarul islamic | 1432 / 1433 |
| Calendarul japonez | Heisei 23 (平成23年) |
| Calendarul coreean | |
| Era Dangun | 4344 |
| Era Juche | 100 |
| Calendarul minguo | ROC 100 民國100年 |
| Calendarul seleucid | 2322 / 2323 |
| Calendarul tailandez | 2554 |
2011 în filme[modificare | modificare sursă]
Aceasta este o listă de filme cu acțiunea în 2011, nu realizate în 2011:
- Killer Tattoo (2001)
- Millennium Mambo (2001)
- În filmul Aeon Flux 99% din populația lumii este infectată cu un virus în anul 2011.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ "NU lanza Año Internacional de Pueblos Afrodescendientes "
- ^ BBC.co.uk Canadian girl 'youngest to discover supernova'
- ^ Mediafax "Rată de participare de 96% la referendumul pentru independență din sudul Sudanului"
- ^ Mediafax - Cel puțin 77 de morți și 26 de răniți în accidentul aviatic din Iran
- ^ Mediafax - Franța a blocat raportul tehnic privind aderarea României la Schengen
- ^ Mediafax - Franța nu a cerut nicio lămurire privind raportul României. Termenul a expirat joi
- ^ România liberă - Președintele Tunisiei a fost înlăturat definitiv de la putere
- ^ http://www.gandul.info/international/atac-terorist-sinucigas-la-moscova-bilant-provizoriu-35-de-morti-si-130-raniti-imagini-video-surprinse-imediat-dupa-atentat-galerie-foto-7915494
- ^ Hotnews - Sute de mii de oameni s-au adunat in Cairo si in alte orase din Egipt pentru a forta demisia presedintelui Mubarak: "Astazi este ultima zi!"
- ^ Guardian "Sudan referendum result confirmed"
- ^ BBC "Silvio Berlusconi faces Ruby sex charge trial in April"
- ^ Guardian "Iran claims London 2012 Olympics logo spells the word 'Zion'"
- ^ Hotnews "O noua carte a Papei Benedict ii exonereaza pe evrei pentru moartea lui Iisus Hristos "
- ^ Realitatea.net "Japonia, lovită de încă un cutremur de 6,4 pe Richter" - 15 martie 2011
- ^ BBC "Japan earthquake: Explosion at Fukushima nuclear plant"
- ^ Kyodo "URGENT: Explosion heard at Fukushima nuclear plant, 4 injured: TEPCO"
- ^ CNN "Japan quake live blog: Explosion at nuclear plant's reactor building"
- ^ Washingtonpost "Japan races to contain meltdowns after two blasts; third reactor loses cooling capacity"
- ^ Hostednews "Japanese choppers dump water on stricken reactor"
- ^ Mediafax - "CRONOLOGIE: Japonia, devastată de un cutremur și un tsunami, se confruntă cu o criză nucleară majoră"
- ^ Mediafax "Libia amenință să atace traficul aerian și maritim din Marea Mediterană"
- ^ Reuters - "U.S. says missile strikes on Libya only "first phase""
- ^ Police: More than 10,000 dead from Japan disaster
- ^ Mediafax - "Nivel crescut de radiații într-un sat situat la 40 de kilometri de centrala Fukushima"
- ^ Los Angeles Times-"Two workers' bodies recovered at Fukushima nuclear plant "
- ^ Sydney Morning Herald - "Two killed, 100 hurt in Japan aftershock "
- ^ România liberă - "Cumpărătorul manuscriselor lui Cioran, George Brăiloiu, pentru România liberă: "Am licitat enorm""
- ^ Hotnews - "Doua femei ce purtau valul islamic, arestate in timpul unui protest in fata Catedralei Notre Dame din Paris"
- ^ Mediafax - "Radiații la nivel maxim în Japonia: Accidentul de la Fukushima a fost ridicat la nivelul 7, ca la Cernobîl"
- ^ Mediafax - "Fregata "Regele Ferdinand", pregătită de plecare. Băsescu: Fiecare stopare de armament către Libia, o salvare de vieți omenești"
- ^ Cutremur în Spania. Cel puțin zece persoane au murit și 40 au fost rănite, adevarul.ro, accesat la 12 mai 2011
- ^ BBC "Emperor penguin from Antarctic visits New Zealand beach"
- ^ BBC "Vincent van Gogh self-portrait revealed as his brother"
- ^ ABC Online "'One' year on, Neptune still a mystery"
- ^ [1] (UNICEF)]
- ^ BBC- "Nasa's Kepler telescope finds planet orbiting two suns"
- ^ NASA.gov
- ^ Mediafax.ro - "Supersonicul românesc IAR-111, la primul test în zbor, deasupra Mării Negre"
- ^ BBC - "Ancient supernova mystery solved"
- ^ Los Angeles Times - "World population hits 7 billion on Oct. 31, or thereabouts"
- ^ Alături de Kenneth Thompson
- ^ a b c „The 2010 Nobel Prize in Physiology or Medicine - Press Release [Premiul Nobel pentru Medicină 2011 – comunicat de presă]”. Nobelprize.org. 3 octombrie 2010. http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/2011/. Accesat la 5 octombrie 2010.
- ^ Mediafax - "Premiul Nobel pentru economie pe 2011: Americanii Thomas Sargent și Christopher Sims"
- ^ Nobelprize.org - "All Nobel Prizes in Literature"
- ^ Mediafax - "Premiul Nobel pentru Pace pe 2011: Președintele Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, și activistele Leymah Gbowee, Tawakkul Karman"
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- 2011, anul eșecurilor, 26 decembrie 2011, Daniel Ionașcu, Jurnalul Național
- Topul celor mai mari crize de imagine din 2011, 26 decembrie 2011, Ana Bâtcă, Evenimentul zilei